Un singur gol a făcut diferență în derbiul dintre Universitatea Craiova și Dinamo București. Reușita a venit din piciorul gorjeanului Marian Danciu.
Ivaylo Petev a debutat cu un succes chinuit pe banca oltenilor. Danciu a deschis scorul după numai șase minute dintr-o centrare a căpitanului Nicușor Bancu. A fost al doilea gol în acest sezon al Superligii al jucătorului originar din Bustuchin. Elvir Koljic a ratat o ocazie imensă,iar Laurențiu Popescu și-a demonstrat din nou clasă prin-o serie de parade. Dinamo a avut un gol anulat corect în minutul 84. Gregorio a celebrat degeabă, deoarece mingea a ajuns la el după un henț.
“A fost un meci foarte greu. Dinamo este o echipă foarte grea, care nu arată locul pe care îl ocupă și sunem fericiți pentru această victorie. Doamne ajută să dau cât mai multe goluri și sperăm să vină victoriile”, a declarat Danciu pentru pagina oficială a clubului.
”În prima repriză am jucat mai bine, am avut controlul meciului, am înscris şi am mai avut două ocazii mari, dar nu am mai reuşit să marcăm. O chestie care nu mi-a plăcut, în ultimele 10 minute din prima repriză nu am avut mingea. Foarte uşor am dat mingea adversarului şi am făcut 7-8 greşeli în 5 minute.
În partea a doua, ne-am gândit doar la cele 3 puncte. Ne-am apărat mai mult şi nu am dat posibilitatea adversarului să înscrie. Am avut câteva contraatacuri, dar nu am mai punctat. Sunt 3 puncte importante, acesta a fost obiectivul principal. Ştim că avem mult de lucru. În fotbal se aşteaptă greşeala adversarului. Astăzi am greşit în câteva situaţii uşoare”, a spus Petev.
În urma acestui rezultat, Universitatea Craiova se află pe locul 4, cu 26 de puncte. Dinamo ocupă penultimul loc în clasament, cu 10 puncte.
Universitatea Craiova: Popescu – Vlădoiu (56, Căpăţînă), Screciu, Raul Silva, Bancu – Crețu, Kurtic (65, Mateiu) – Danciu, Ivan (89, Roguljic), Mitriță – Koljic (65, Markovic). Antrenor: Ivaylo Petev.
Dinamo: Golubovic – Costin (46, Moura), De Araujo, Homawoo, Amzăr – N. Roșu (90, I. Roşu), Larrucea, Ilic (71, Iglesias) – Ghezali, Abdallah, Bani (65, Gregorio). Antrenor: Ovidiu Burcă.