728 x 90

Cel mai mare terminal nou construit al unui aeroport din România este realizat la Craiova

Cel mai mare terminal nou construit al unui aeroport din România este realizat la Craiova

Veștile bune vin la foc continuu în noul an 2024 la Craiova. Astfel, cel mai mare terminal nou construit al unui aeroport din România este realizat la Craiova, printr-un proiect cu fonduri europene ce presupune extinderea și modernizarea Aeroportului Internațional ”George Constantinescu” din Craiova.

”Evoluția de la prima cupă de beton, turnată în luna februarie a anului trecut, și până astăzi, când se lucrează la acoperiș și la geamurile de pe fațadă, este una vizibilă. Proiectul urmează să fie finalizat chiar în acest an, cu un efort financiar de peste 100 de milioane de euro, efort ce va asigura dezvoltarea acestui obiectiv și operarea a până la 2 milioane de pasageri pe an, conform estimărilor făcute pentru următorii ani. Politica investițională și managerială a administrației județene și a Aeroportului Internațional Craiova este aceea de a transforma acest obiectiv în principalul pol de creștere economică a întregii regiunii Oltenia”, a explicat președintele Consiliului Județean Dolj Cosmin Vasile.

Mai multe știri