Competițiile interne de atletism s-au terminat cu medalii pentru atletele din Gorj. Echipa formată din sportive de la CSM Târgu Jiu și CS Pandurii a urcat pe treapta a doua a podiumului la Campionatul Național de Cros.
Andreea Chivoiu, Mihaela Cepoi și Elena Bărăitaru au cucerit argintul pe echipe, la senioare, în proba de 8.000 de metri. Întrecerea a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute în județul Suceava, la Poiana Stampei.
Cele trei sportive sunt pregătite de antrenorii Ion Bură și Ionuț Dragoș Bură.
O altă atletă formată la CS Pandurii, care acum reprezintă cluburile ACS Sportul Feroviar și CSM Caransebeș, Adela Dumitrescu Bălțoi a fost cea mai bună la individual. Gorjeanca a urcat pe prima treaptă a podiumului după ce a alergat cei 8 km în 30 de min și 17 secunde.
Sportiva se pregătește cu antrenorul Gabriel Brănișteanu și va alerga la Campionatul Balcanic în proba de maraton. Competiția se va desfășura în Atena, pe 12 noiembrie.