Săptămâna 19 – 25 mai este „Săptămâna Școala în Siguranță”. Polițiștii gorjeni desfășoară activități preventive în unitățile de învățământ, menite să crească nivelul de siguranță al elevilor în mediul școlar și pe drumul către școală.
Scopul și obiectivele activităților sunt prevenirea violenței în mediul școlar, a faptelor de bullying și cyberbullying, precum și cele de criminalitate informatică, prevenirea infracțiunilor la viața sexuală și violarea vieții private, precum și prevenirea traficului și consumului de droguri, în rândul elevilor.
Marți, sute de elevi i-au întâmpinat pe oamenii legii la Școala Gimnazială ”Constantin Săvoiu”.
Polițiștii le-au prezentat celor mici tehnica din dotare, și i-au lăsat pe copii să se fotografieze cu autovehiculele pe care le au la dispoziție în misiuni.
Daniel Săvulescu, șef Serviciul rutier
Ionela Duduiala, șef Birou Siguranță Școlară