Veşti bune pentru cetăţenii comunei gorjene Runcu. Aceştia vor primi stimulente pentru a renunţa la maşinile vechi, respective pentru casarea acestora. Stimulentul are o valoare de 3.000 de lei.
Primăria Runcu are la dispoziţie în acest moment sumele necesare pentru casarea a 40 de autoturisme vechi, proiectul care prevede acest lucru fiind în derulare în acest moment.
„Comuna Runcu a obținut finanțare pentru casarea unui număr de 40 autovehicule prin programul Rabla Local finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu. Cei interesați vă rog să vă adresați la sediul Primăriei Runcu, persoană de contact – Insp. Comp. Mediu Goanță Ileana – 0765.782.838. Solicitanții vor primi suma de 3.000 de lei”, potrivit Primăriei Runcu.
Stimulentul are o valoare de 3.000 de lei și se acordă la casarea unui autoturism mai vechi de 15 ani și cu norma de poluare Euro 3.