Ardeiu a pierdut și ultima bătălie
- Actualitate
- 30 septembrie 2019
Accent News
Vor avea loc alegeri la organizația municipală PNL Târgu Jiu în prima parte a anului viitor, potrivit liberalului Iani Gârbaciu, subprefect al județului Gorj. Conducerea este interimară, după ce, în anul 2023, organizația a plecat în bloc la PSD. Iani Gârbaciu a declarat că, prin alegerile care vor urma, PNL Târgu Jiu își va consolida
Citește mai departeConstantin Rădulescu, președinte Consiliul Județean Gorj și vicepreședinte PSD la nivel național, susține că electoratul social-democrat trebuie recuperat. Acesta spune că fiecare lider al PSD a avut adepți în rândul electoratului, însă aceștia s-au risipit către alți oameni politici. VOX 1 Constantin Rădulescu Președintele PSD Vâlcea și al Consiliului Județean consideră că partidul trebuie să
Citește mai departePompierii mehedințeni au intervenit de urgență, luni după amiază, pentru localizarea și stingerea unui incendiu puternic izbucnit la o anexă gospodărească din orașul Vânju Mare. Flăcările au cuprins o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere din cadrul Stației de Pompieri Vânju Mare, o autospecială
Citește mai departePoliţiştii de frontieră din Calafat, împreună cu lucrători ai Direcției Regionale Vamale Craiova, au descoperit 1.500.000 de țigarete de contrabandă, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier. La volanul autoturismului se afla un cetățean sârb, de 44 de ani, care a intrat în România fără documente legale pentru marfa Incidentul a avut loc,
Citește mai departeUn tânăr în vârstă de 31 de ani a provocat un accident rutier la intrarea în municipiul Slatina, dinspre Pitești, lovind totemul de la intrarea în oraș. Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 1 Decembrie. În urma impactului puternic, șoferul a suferit multiple leziuni și a necesitat îngrijiri medicale. La locul impactului au
Citește mai departeRomânia a fost învinsă de Danemarca, scor 31-39, în ultimul meci al grupei preliminare de la Campionatul Mondial de handbal feminin din Olanda și Germania. Nordicele au condus cu 21-18 la pauză, după o primă repriză destul de echilibrată, dar s-au desprins în partea a doua a actului secund. Ofensiva lui Ovidiu Mihăilă a căzut
Citește mai departe