Ardeiu a pierdut și ultima bătălie
- Actualitate
- 30 septembrie 2019
Accent News
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, la locuința unui bărbat, de 63 de ani, din comuna Gogoşu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație de valori falsificate şi înşelăciune. Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, în data de 12 noiembrie,
Citește mai departeMunicipiul Băilești, din județul Dolj, va avea un Parc industrial. Irinel Codruț Mușuroiu, primarul municipiului Băilești, spune că dezvoltarea activității economice va duce la înființarea de noi locuri de muncă, iar cei care sunt plecați să muncească în străinătate vor avea un motiv în plus să se întoarcă acasă. De asemenea, parcul industrial va duce
Citește mai departe
Gala Excelenței în Artă organizată de Consiliul Județean Olt este posibilă cu sprijinul ALRO și ASCAR. Cu un buget de 20.000 de euro, asigurat de Asociația pentru Sprijinirea Copiilor și Tinerilor Artiști din România – Duiliu Zamfirescu și de ALRO, Consiliul Județean Olt a organizat în acest an o ediție care celebrează forța personajelor, frumusețea
Citește mai departe
Asociația pentru Sprijinirea Copiilor Artiști din România – Duiliu Zamfirescu, cu sprijinul ALRO și în colaborare cu Consiliul Județean Olt, a organizat joi, 4 decembrie 2025, pe scena Palatului Copiilor „Adrian Băran” din Slatina, Gala Excelenței în Artă – secțiunea Teatru. Programul de susținere a copiilor și tinerilor talentați pasionați de artă sub toate formele
Citește mai departe
Școala Gimnazială „Ion Popescu” Bărbătești a inaugurat oficial Cabinetul de Logopedie din cadrul Școlii Primare Petrești, un spațiu modern dedicat copiilor cu dificultăți de vorbire, limbaj și comunicare. Noul cabinet este dotat cu materiale educaționale și tehnologii de specialitate, iar activitatea va fi coordonată de un logoped pregătit să ofere evaluare și intervenție personalizată. Proiectul
Citește mai departeVulturii Fărcășești are meci important, sâmbătă, pe teren propriu. Echipa lui Daniel Bălașa este la un singur punct de primele patru, iar în weekend o are în fața pe Inter Stars Sibiu, una dintre revelațiile acestui sezon. O singură lungime separă cele două echipe, iar antrenorul gorjean spune că are un obiectiv clar, să joace
Citește mai departe