728 x 90



  • Tradițiile de Sfântul Trifon, păstrate la Plopșoru0

    Tradițiile legate de sărbătoarea Sfântului Trifon au fost păstrate și în acest an în comuna Plopșoru, unde autoritățile locale, cu sprijinul comunității, au organizat ediția a XI-a a sărbătorii „Triful”. Evenimentul s-a desfășurat în localitatea Piscuri și a beneficiat de implicarea directă a administrației locale, condusă de primarul Petre Șoșoi. Manifestarea a fost susținută de

    Citește mai departe
  • Liberalii din Târgu Jiu au început să se pregătească pentru alegerile din anul 20280

    Liberalii din municipiul Târgu Jiu au început să se pregătească pentru alegerile din anul 2028. Iulian Popescu, președintele interimar al PNL Târgu Jiu, a spus că a început să se lucreze la organizarea alegerilor, se analizează rezultatele slabe obținute în unele secții de votare și sunt căutate soluții pentru întărirea echipei.  Iulian Popescu, președintele interimar

    Citește mai departe
  • Ajutoare financiare pentru categoriile vulnerabile0

    Partidul Social Democrat a decis, duminică, în ședința Consiliului Politic Național, să susțină adoptarea, în regim de urgență, a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, care vizează măsuri pentru protejarea pensionarilor și a altor categorii vulnerabile. Astfel, pensionari cu venituri sub 1.500 de lei ar urma să primească în fiecare an, în

    Citește mai departe