Ardeiu a pierdut și ultima bătălie
- Actualitate
- 30 septembrie 2019
Accent News
Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada 16–20 februarie, 57 de controale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. În urma verificărilor, inspectorii au aplicat 61 de sancțiuni, în valoare totală de 496.000 de lei, și au dispus 138 de măsuri obligatorii pentru remedierea neregulilor. Un angajator din
Citește mai departe
Podul peste pârâul Valea Bătrână, din satul Băltișoara, a fost reabilitat, iar circulația se desfășoară acum în condiții normale. Lucrările au fost realizate de autoritățile locale din Comuna Runcu, care au intervenit pentru a remedia problemele apărute în zonă. Lucrările au avut ca obiectiv întărirea structurii podului și refacerea carosabilului, pentru ca traversarea pe acesta
Citește mai departePrimăvara începe cu un gest de solidaritate. Elevii Școlilor Gimnaziale din Telești și Câlnic organizează vineri, de la ora 11.00, un târg caritabil de mărțișor, găzduit în sala de sport din localitate. Copiii au pregătit mărțișoare handmade, felicitări și mici cadouri simbolice, toate realizate cu migală și entuziasm, în cadrul unui proiect care îmbină creativitatea
Citește mai departeCreșterea taxelor și impozitelor a fost o măsură necesară, consideră primarul comunei Bălănești, din județul Gorj. Totuși, primarul Ovidiu Pungan a spus că majorarea ar fi trebuit să fie etapizată, altfel măsura luată de guvernanți a fost doar una pompieristică.Ovidiu Pungan, primar Bălănești Primarul comunei Bălănești susține că majorarea impozitelor trebuia făcută în mod gradual,
Citește mai departeInfrastructura turistică a municipiului Craiova a început să se dezvolte de când târgul de Crăciun a devenit o atracție atât pentru turiștii români, cât și pentru cei străini. Cele mai importante investiții vor fi realizate în acest an. Dan Păloiu, viceprimarul orașului Craiova, a spus că este vorba de construcția a două hoteluri din cadrul
Citește mai departeCentrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj marchează împlinirea a 58 de ani de activitate. Instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliul Județean Gorj, Centrul are ca obiect de activitate cunoașterea, păstrarea și valorificarea tradițiilor, contribuind activ la promovarea identității locale în contextul dezvoltării culturale naționale. De-a lungul celor aproape șase decenii, „Centrul
Citește mai departe