728 x 90

Olt: REȚINUT PENTRU LOVIREA SAU ALTE VIOLENȚE ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Corabia, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, au reținut un bărbat cercetat pentru lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În fapt, la data de 26 august a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat ar fi fost agresat fizic de către un alt bărbat, într-o societate comercială, din comuna Ianca, județul Olt.

În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Corabia, iar, din primele cercetări, a reieșit faptul că un bărbat, de 69 de ani, din localitatea Corabia, în urma unui conflict spontan, ar fi fost agresat fizic de către un tânăr de 25 de ani, din comuna Ianca, județul Olt.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Pe baza probatoriului administrat, la data de 28 august a.c., sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, pe numele tânărului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propuneri legale.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, transmite IPJ Olt.

Mai multe știri