728 x 90

Incendiul de fond forestier izbucnit în zona montanăa comunei Padeș a fost lichidat!

Aseară, incendiul izbucnit în zona Piatra Cloșanilor a fost lichidat!

La data de 19 august 2024, prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un incendiu de fond forestier izbucnit în zona montană a comunei Padeș – zona Piatra Cloșanilor.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje specializate din cadrul instituției noastre care au constatat că incendiul se manifestă într-o zonă foarte greu accesibilă pentru echipajele de intervenție, accesul cu autospecialele de intervenție fiind imposibil, chiar și cu autovehicule destinate deplasării în teren accidentat.

În toată această perioadă, peste 150 de colegi au intervenit pentru a stinge un incendiu care putea cuprinde pădurile din 3 județe. Zilnic, aproximativ 25 de pompieri, au parcurs drumul de circa 4 ore de mers pe jos și au luptat cu flăcările la temperaturi caniculare, flăcări care, amplificate de vântul puternic și vegetația uscată din cauza secetei, păreau imposibil de stins.

Pentru eficientizarea intervenției s-a cerut sprijinul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență care ne-a trimis în sprijin două elicoptere Black Hauk, echipate cu sistem de stingere Bambi Bucket.
Alimentarea sistemelor de stingere ale elicopterelor s-a efectuat din Lacul Valea Mare, fiind efectuate până aseară, la finalizarea intervenției, 436 lansări.

Peste 1000 de tone de apă au fost pulverizate peste flăcări!
Aproximativ 90 de hectare de pădure au fost afectate de incendiu!

Intervenția s-a desfășurat atât pe cale aeriană, dar și pedestru, echipajele noastre de intervenție intervenind pentru localizarea incendiului și pentru identificarea tuturor focarelor care ar fi putut reaprinde incendiul.

Trebuie să adresăm mulțumiri pentru sprijinul acordat tuturor celor implicați în această operațiune foarte dificilă de stingere a incendiului, începând cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, autoritățile locale ale comunei Padeș și reprezentanții fondului forestier.

Intervenția celor două elicoptere a avut un rol esențial în această operațiune de stingere și trebuie să le mulțumim în mod special domnilor comandor Tiberiuc Dan Mihai, locotenent-comandor Cristea Constantin, căpitan comandor Cărărușe Cosmin, căpitan comandor Neacșu Dragoș, maistru militar Ion Sorin, maistru militar Dumitrache Marius, maistru militar Tuzlaru Claudiu și maistru militar Stamate Alexandru pentru profesionalismul de care au dat dovadă.

Mulțumirile noastre se îndreaptă către colegii noștri, care au fost nevoiți să-și părăsescă familiile și să se prezinte la serviciu pentru a-i ajuta pe colegii din turele de serviciu și pentru a face tot ceea ce este omenește posibil pentru ca incendiile să nu afecteze comunitățile. S-au depus eforturi imense în această perioadă pentru a limita efectele numeroaselor incendii de vegetație uscată și fond forestier.
Nu în ultimul rând trebuie să mulțumim familiilor colegilor nostri pentru înțelegerea de care trebuie să dea dovadă într-o astfel de perioadă foarte aglomerată de situații de urgență.

Sperăm ca oamenii să înțeleagă riscurile și pagubele iremediabile pe care le pot produce aceste arderi necontrolate și să renunțe la utilizarea focului deschis pentru arderea resturilor, deșeurilor sau pentru igienizarea terenurilor, transmite ISU Gorj.

Mai multe știri