728 x 90

Echipamente digitale, pentru învățământul vâlcean!

Echipamente digitale, pentru învățământul vâlcean!

Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, a semnat, Joi, 29 august, contractul de furnizare pentru un nou lot de echipamente digitale, care vor ajunge la patru unități de învățământ tehnic din județ.

Contractul, în valoare de cca 215.000 euro, prevede dotarea cu echipamente digitale a patru laboratoare de informatică și a atelierelor de practică din cadrul liceelor din Horezu, Băbeni, Băile Olănești și Școala Specială Bistrița din Costești.

Echipamentele digitale urmează a ajunge în școli în cel mult 90 de zile și includ: table interactive, laptopuri, sisteme desktop cu monitor și sisteme all-in-on, sisteme de sunet, camere de videoconferință, imprimante multifuncționale, scanere, aplicații informatice și softuri școlare, dar și alte dispozitive și echipamente tehnologice, cum ar fi: imprimante 3D, simulator de sudare virtuală, routere, unități de stocare, videoproiectoare, și altele.

„Prin acest proiect major, pentru implementarea căruia am atras cca 7 milioane euro prin PNRR, ne propunem să modernizăm infrastructura educațională din județ și să-i sprijinim pe elevii vâlceni în dezvoltarea competențelor digitale” a declarat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Mai multe știri