728 x 90

BĂRBAT REȚINUT PENTRU ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE

La data de 31 august 2024, polițiști din cadrul Poliției Rovinari au fost sesizați direct de către o femeie, de 53 de ani, din orașul Rovinari, cu privire la faptul că soțul său, de 51 de ani, ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Târgu Jiu pe o perioadă de 6 luni, prin aceea că s-ar fi deplasat la locul de muncă al femeii și i-ar fi adresat cuvinte și expresii jignitoare, având ca interdicție să nu se apropie la o distanță mai mică de 100 de metri față de aceasta și de locul său de muncă.

În cauză a fost întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție.

Bărbatul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

Mai multe știri