728 x 90

Aproape 1.000 de incendii de vegetație uscată în Gorj. Pompierii se luptă și acum cu flăcările

De la începutul anului și până în prezent, reprezentanții ISU Gorj au intervenit pentru stingerea a 970 de incendii de vegetație și fond forestier. Doar în ultimele două zile s-au produs 24 de astfel de incendii.

În majoritatea cazurilor, cauza probabilă a acestor arderi o reprezintă utilizarea focului deschis pentru arderea resturilor vegetale și menajere sau încercarea de igienizare a terenurilor agricole prin incendiere.

De cele mai multe ori, lupta salvatorilor cu focul este amplificată de vântul care facilitează extinderea cu repeziciune a flăcărilor, de zonele greu accesibile în care nu se poate interveni cu ajutorul autospecialelor de intervenție și de temperaturile foarte ridicate.

Au existat și cazuri în care flăcările s-au extins la autovehicule parcate, sau la construcțiile aflate în apropiere.

Doi bărbați cu vârste de 69 și 70 de ani, în încercarea de a stinge flăcările, au fost surprinși de incendiu și au suferit arsuri foarte grave, unul pe aproximativ 90% din suprafața corpului, iar celălalt pe aproximativ 20%.

Pompierii au salvat, recent, locuințele oamenilor după un incendiu izbucnit pe Strada Ciocârlău, în municipiul Târgu Jiu.

Florin Chisim, purtător de cuvânt ISU Gorj

Reprezentanții ISU au făcut încă un apel către populație.

Florin Chisim, purtător de cuvânt ISU Gorj

Mai multe știri