728 x 90

PORTRET DE ARTIST – ION DRĂGOI

Ion Drăgoi s-a născut la 25 august 1928, în Bacău, unul dintre cei mai mari lăutari din zona Moldovei, fiind un virtuoz la viorii. Artistul s-a dedicat unui singur țel: acela de a duce arta interpreterii folclorului românesc la perfecțiune.

A fost membru al formației “Plaiurile Bistriței” din Bacău, dar și al altor formații din țară cu care a efectuat numeroase turnee atât în Europa cât și în America, a participat la concursurile naționale și internaționale la care a câștigat multe trofee.

Violonistul Ion Drăgoi a colaborat cu artiști ca: George Dragoi, Marcel Budala, Toni Iordache, Gheorghe Zamfir, Paraschiv Oprea și nu în ultimul rând Benone Sinulescu, un foarte bun prieten al violonistului.

“L-am îndrăgit”, spune Benone Sinulescu, despre genialul violonist. “Nu se ştie când şi dacă se va mai naşte un alt prunc din soarele muzicii folclorice româneşti, cum a fost Ion Drăgoi!… A fost şi a rămas până azi unic. Transmitea fior, cânta din adâncul inimii, se dăruia, iubea muzica populară şi dăruia cântece instrumentale ce câştigau iubirea tuturor. Nu povestesc, ci depun mărturie că Ion Drăgoi a fost strălucitor, unic, într-un timp al muzicii folclorice româneşti urcată la limita de vârf a genului”.

Printre melodiile celebre ale artistului putem enuma: Coragheasca lui Drăgoi, Țărăneasca, Bătuta de la Nadisa, Sârba bătrânească, Hora de la Măgura și Doina Moldovenească.

Ansamblul Folcloric “Busuiocul”, sub egida si cu sprijinul Consiliului Judetean Bacau, organizeaza an de an Festivalul National de Foclor “Ion Dragoi”, iar Secția de Artă a Bibliotecii Județene a amenajat un panou comemorativ dedicate violonistului Ion Dragoi, considerat a șapte-a legendă a Bacăului.
Artistul se stinge la 12 iulie 1988.

ADELIN LOGOFETESCU

Mai multe știri