728 x 90

Congresul PPE, organizat în România

Congresul PPE, organizat în România

Partidul Popular European, cea mai mare forţă din Parlamentul European, a ales România ca locație pentru congresul formațiunii politice. 11 şefi de state şi de guverne din Uniunea Europeană au confirmat prezenţa la Congresul PPE din 6 – 7 martie de la Bucureşti.Motivul pentru care a ales România a fost explicat de deputatul Manfred Weber.

„Aici PPE-ul are doi lideri extrem de importanţi, domnul Nicolae Ciucă şi preşedintele Iohannis, care pot arăta ce înseamnă să fii un partid puternic în PPE. Şi aş vrea să subliniez momentul în care Nicolae Ciucă a fost premierul României, creşterea economică a României a fost evidentă, impresionantă. Al doilea motiv pentru care am ales să venim la Bucureşti este pentru că Partidul Popular European se defineşte ca un partid de centru dreapta şi al ţărilor est-europene. Şi al treilea motiv este că România este aproape de Ucraina. Suntem partidul care sprijină Ucraina cât de mult se poate. Şi suntem alături şi urmărim şi situaţia din Republica Moldova”, a transmis Weber.

Trei lucruri importante vor fi decise în timpul Congresului PPE. Potrivit lui Siegfried Mureşan, se va adopta Manifestul Partidului Popular European pentru alegerile europene din iunie 2024, strategia PPE pentru alegeri, și Ursula von der Leyen va fi votată ca drept candidat al Partidului Popular European pentru funcţia de preşedintă a Comisiei Europene şi pentru următorii 5 ani.

Mai multe știri